Racheta Starship a ajuns pentru prima dată pe orbită la zborul de test cu numărul 14, desfășurat luni, 28 septembrie, de la baza Starbase din Texas. Nava a lansat 26 de sateliți Starlink V3, primul grup operațional al acestei generații transportat de sistemul Starship. Misiunea nu a urmat integral planul de aproape zece ore și șase orbite: după desfășurarea sateliților, echipa de zbor a decis întoarcerea navei, care a amerizat în Pacificul de Nord după puțin peste trei ore. Reușita orbitală și reducerea duratei zborului sunt două fapte distincte ale aceluiași test.
Prima intrare pe orbită
Starship este alcătuit din treapta inferioară Super Heavy, numită și booster, și nava superioară Ship. În relatările despre program, numele Starship este folosit uneori pentru întregul ansamblu. La zborurile anterioare, navele au trecut prin spațiu pe traiectorii suborbitale, fără să rămână pe o orbită în jurul Pământului. Zborul 14 a inclus o manevră de inserție orbitală și a devenit primul test al sistemului care a atins acest obiectiv. Diferența este importantă pentru desfășurarea sateliților: un obiect lansat pe o traiectorie suborbitală revine către Pământ, în timp ce un satelit plasat pe orbită își poate continua misiunea.
Lansarea a avut loc la ora 7:48:59, ora locală din Texas. În ascensiune, treapta Super Heavy a pierdut funcționarea unuia dintre cele 33 de motoare, potrivit relatării tehnice publicate după zbor. Boosterul a continuat secvența și a efectuat o coborâre controlată în Golful Mexic. Nu fusese planificată prinderea lui la turnul de lansare pentru acest test. Nava superioară a avut, la rândul ei, o oprire timpurie a unuia dintre motoarele Raptor proiectate pentru funcționarea în vid. Echipa a continuat însă manevra necesară pentru intrarea pe orbită.
O defecțiune de motor într-un zbor de test nu trebuie confundată cu pierderea întregii misiuni. Rezultatul observabil este că inserția orbitală a fost realizată, iar sateliții au fost lansați. În același timp, oprirea unui motor arată că etapa de validare a sistemului nu este încheiată. Inginerii urmăresc atât obiectivele atinse, cât și datele despre comportamentul motoarelor, al structurii și al sistemelor de control, înainte de a decide configurațiile și procedurile pentru zborurile următoare.
Ce s-a întâmplat cu sateliții
După intrarea pe orbită, Starship a început desfășurarea celor 26 de sateliți Starlink V3. Operațiunea s-a întins pe aproximativ 30 de minute de la deschiderea compartimentului de încărcătură. Potrivit informațiilor publicate după lansare, a fost stabilit contactul cu fiecare satelit. Aceasta este o realizare diferită de simpla testare a ușii compartimentului: nava a transportat o încărcătură destinată rețelei Starlink și a eliberat-o pe orbită.
În zboruri precedente au fost evacuate din Starship obiecte de test similare ca formă sau masă cu sateliții, dar acestea au urmat traiectoria suborbitală a navei. De data aceasta, sateliții V3 reprezintă echipamente operaționale. Versiunea este concepută pentru o capacitate de comunicații mai mare decât generația anterioară. Punerea lor efectivă la lucru în rețea depinde de pașii tehnici ulteriori desfășurării; lansarea și stabilirea contactului inițial nu înseamnă că toate serviciile comerciale sunt deja disponibile prin ei.
Conform prezentării tehnice Starlink, un satelit V3 este proiectat pentru o capacitate de până la un terabit pe secundă la transmisia către utilizatori și 160 de gigabiți pe secundă în sensul invers. Compania compară aceste valori de proiectare cu aproximativ de zece ori capacitatea de descărcare și de 22 de ori capacitatea de încărcare a sateliților V2. Sunt specificații anunțate pentru modelul nou, nu măsurători publice ale traficului furnizat deja de sateliții lansați luni.
Revenire mai devreme decât era prevăzut
Planul inițial prevedea aproape zece ore de zbor, șase orbite și amerizarea navei într-o zonă din Pacificul de Sud, la vest de Chile. În timpul misiunii, SpaceX a ales varianta de revenire anticipată pregătită pentru test. Nava a intrat din nou în atmosferă și a ajuns în Pacificul de Nord după trei ore, opt minute și 27 de secunde de la lansare. O zonă alternativă de amerizare fusese avută în vedere înainte de zbor, pentru a permite încheierea controlată a misiunii dacă durata orbitală trebuia redusă.
Starship a coborât controlat până la suprafața oceanului. După contactul cu apa, nava s-a răsturnat și a avut loc o explozie asociată combustibilului rămas. Vehiculul nu era destinat recuperării pentru reutilizare imediată în cadrul acestui zbor. Secvența de revenire oferă date despre protecția termică și controlul navei în atmosferă, însă nu demonstrează încă o întoarcere la baza de lansare sau un zbor orbital repetat cu același vehicul.
Locul testului în programul Starship
Obiectivul imediat al zborului a fost trecerea de la teste suborbitale la un test orbital cu încărcătură utilă. Transportul celor 26 de sateliți leagă direct dezvoltarea Starship de extinderea rețelei Starlink. Nava mare poate transporta sateliți de generație nouă pe care compania dorește să îi folosească pentru capacitate suplimentară. Rezultatul de luni arată că lansarea, inserția și desfășurarea pot avea loc în aceeași misiune, chiar dacă durata orbitală planificată a fost scurtată.
Programul are și o componentă separată legată de misiunile lunare ale NASA. SpaceX dezvoltă o versiune a Starship care ar urma să transporte astronauți între orbita lunară și suprafața Lunii. Acea utilizare cere teste suplimentare, inclusiv alimentare cu combustibil criogenic în spațiu, manevre de întâlnire și proceduri specifice zborului cu echipaj. Zborul 14 nu a testat aceste funcții. El a demonstrat intrarea pe orbita Pământului și lansarea unei încărcături de sateliți, în timp ce performanța motoarelor și întoarcerea anticipată rămân elemente pe care compania le va analiza după misiune.